Arhive etichetă | viata

Prezenţa

10714435_717618661641601_8758806264382835158_oCât de importantă este prezenţa? Când realizăm importanţa acesteia?

Te poţi afla la un concert, dar gândul să îţi fie în altă parte. Ce poţi pierde? Atmosfera din jurul tău, agitaţia, muzica bună, imaginea artistului banii pe bilet şi timpul petrecut acolo.

Poţi fi la lansarea unei cărţi, dar gândul tău să fie în altă parte. Ce poţi pierde? Imaginea autorului, autograful acestuia, informaţii importante legate de viaţa autorului şi timpul.

Ce faci când eşti la o petrecere la care ţi-ai propus dinainte să nu mergi? Ce poţi pierde? Timpul în care puteai să faci altceva, îţi formezi un regret nou şi îţi repeţi într-una că era mai bine dacă nu veneai.

          Dar ce te faci când nu eşti prezent într-o relaţie? Când stai lângă un om drag, şi spun drag pentru că altfel nu l-ai fi ales. Eşti mereu în compania lui, faci lucruri care îţi plac, eşti exact aşa cum eşti tu. Exact aşa cum ţi-ai dori să fii! Ai libertatea de a alege, de-aţi spune  visele, opiniile şi cele mai ciudate gânduri. Dar totuşi nu eşti prezentă! Eşti bine ancorată în alt peisaj, într-o altă companie, făcând lucruri pe care le-ai mai făcut, gustând lucruri pe care le-ai mai gustat. Dar totuşi tu nu eşti aici! Nu eşti aici unde ai puterea să fii tu. Aici unde nu eşti judecată, aici unde ai reuşit să scapi de frici şi piedici. Alegi să nu fii aici. Dar ce poţi pierde?

Dulceaţa momentului şi pe tine!

Sunt femeie

12957_677461475619291_1556933115_n

Nu mă consider o femeie perfectă. Am momente și momente. Zile în care pretind ca lucrurile să iasă cum vreau eu, zile în care las totul în mâinile vieții. Momente în care mă încăpățânez și lupt pentru a obține ceea ce-mi doresc, momente în care aș renunța pentru că mă simt obosită.

Nu mă consider o femeie minunată, mă consider o femeie și atât. Când spun femeie spun răbdare, dragoste, vise, eleganță, vorbe, fapte, zâmbet și modestie.

Nu mă consider un om fără defecte, am multe complexe, deseori vorbesc prea mult și ascult prea puțin, deseori uit, mă supăr din orice și cântăresc fiecare cuvânt deși îmi fac rău.

Nu urăsc pe nimeni, am învățat să ignor. Iert ușor, uit cam greu. Am învățat să îmi cer iertare, să-mi recunosc lipsurile, să îmbrățișez mai des, să dansez printre răutățile altora, să fiu protagonista vieții mele, să împart scena cu persoana iubită, cu alesul inimii mele. Să fim doar noi doi și prin noi să curgă istoria noastră. Să fim două destine ce s-au întâlnit în acest haos numit viață. S-au ales dintr-o mie, s-au iubit, s-au îndrăgit, s-au unit.

Text: Maria Cristiana Tudose

O poveste de viata

Un om simplu…

Era o zi insorita de primavara si un filozof, traversa raul, intr-o barca, impreuna cu un barcagiu. In timpul trecerii, il intreaba pe barcagiu: „stii ceva despre aritmetica?”
„Nu prea… domnule.”
„Imi pare rau, dar sa stii ca… un sfert din viata ta, este pierdut.”valuri_jy2KM

Si cum filozofii, sunt curiosi, ii pune si a doua intrebare:
„Dar ia spune-mi, despre astronomie, stii ceva?”
„Nu domnule, mai nimic.”
„Pai atunci, ai mai pierdut un sfert din viata!”

Filozoful, isi da seama, ca intre el si barcagiu, sunt diferente mari de cunostinte, in ceea ce priveste viata, totusi… il mai intreaba:
” Ai auzit de geometrie?”
” Nici de aceasta, nu prea…”
„Imi pare rau pentru tine, dar si aici, un sfert din viata ta, este dus.”

Pe neasteptate, barca se loveste de o stanca, se rastoarna si amandoi cad in valurile inspumate din rau.
Barcagiul vede cum filozoful este dus de ape si incearca sa-l sustina: „Stiti sa inotati domnule?”
” Nu, nu stiu..”
” Imi pare rau domnule, in acest caz… ati pierdut toate cele patru sferturi de viata!”