Anticarul din Kabul – Asne Seierstad

cooltrends.ro

cooltrends.ro

În noiembrie 2001, când jurnalista norvegiană Asne Seierstad a intrat în Kabul alături de trupele de comando ale Alianţei Nordice, unul dintre primii oameni care i-a întâlnit a fost un anticar. Sultan Khan nu numai că i-a vândut lui Asne şapte cărţi, dar s-a şi împrietenit cu ea. În cele din urmă a invitat-o la el acasă, la cină, după care jurnalista a pus la cale un plan: va scrie o carte despre Khan – despre care credea că este un afgan aparte, şi despre familia lui, cu condiţia să se mute în casa lor.

Asne Seierstad nici nu bănuia cât de mult avea să i se schimbe viața după acest studiu „din interior” al lumii afgane. Am citit cartea „Anticarul din Kabul” dorindu-mi în permanență să fie ficțiune, o parte din mine refuza cu încăpățânare să creadă vreo iotă din ce scrie în ea. Și atunci când deveneam conștientă acut de realitatea descrisă, mă enervam îngrozitor. M-am grăbit să termin cartea, ca să scap de sentimentul presant că valorile în care cred pot dispărea într-o clipă doar pentru că cineva are o pușcă în mână. E adevărat că sentimentul a fost întreținut și de perspectiva „occidental-jurnalistică” a autoarei.

Această carte tinde spre o revoltă organică legată de condiţia femeii afgane. În ce stare de umilinţă, de supunere e obligată să stea! Cât de diformă pare uneori gândirea bărbaţilor de acolo! Totuşi realizez că autoarea nu face altceva decât să apere valorile occidentale pe care le consideră infailibile şi aducând maximum de onoare şi libertate. De asemenea, procedează ca orice ziarist – amplifică evenimentul aproape nesemnificativ , îl face din ţânţar armăsar, îl analizează până-n pânzele albe, apoi, când atenţia cititorilor se îndreaptă spre altceva, uită tot, lăsând evenimentul să-şi reia proporţiile normale, minime.

Decrete şi isprăvi talibane

Printre alte ingrediente cu care este umplută cartea, ştiu şi eu, situaţia politică, o scurtă istorie a Afganistanului ori iniţierea sumară în islamism, sunt enumerate şi cele 16 decrete emise la începutul guvernării talibane. Reguli îngrozitoare sunt puse într-un talmeş-balmeş alături de reguli minore. Astfel din prima categorie – femeile nu aveau voie să meargă fără burka, acel costum care le acoperea cu totul. (De altfel femeile care poartă burka sunt precum caii cu ochelari: pot privi numai într-o direcţie; este un truc prin care bărbatul ştie unde se uită soţia lui). Se interzice muzica şi dansul la nunţi sau pur şi simplu ascultarea muzicii înregistrate. Şoferii prinşi cu o casetă în maşină erau arestaţi. Interzis de asemenea bărbieritul. Cel prins ras proaspăt era târât la răcoare până îi creştea barba de mărimea unui pumn. Interzisă şi reproducerea imaginilor, de aceea talibanii ard toate cărţile ori ziarele care reproduc vreo imagine fie de om, fie de animal. Distrug statui şi vandalizează anticariate şi librării.

Acestor măsuri îngrozitoare care refuză artele muzicii, dansului şi picturii şi care aduc ani lungi de închisoare le sunt adăugate decrete care dovedesc lipsa de logică. Este interzisă înălţarea de zmeie ca să nu se strice judecata copiilor. Creşterea porumbeilor pentru a nu mai fi folosiţi ca păsări de luptă. Se interzic coafurile englezeşti şi americane, în special bărbaţii cu părul lung. Se interzice spălarea rufelor la râu. Amănunte alături de interdicţii oribile.

Să nu uit şi alte fapte vrednice de talibani, membrii după cum îmi pare ai unei adevărate Inchiziţii musulmane – au intrat în casele oamenilor, le-au spart televizoarele şi radiourile şi mai ales au călcat în picioare orice figurină jucărie, în special păpuşile, de faţă cu copiii. Nici nu vreau să-mi închipui teroarea pe care o resimţea o fetiţă de 3-4 ani văzând că îi este sfâşiată păpuşa cea mai dragă.

Femeia

Privirea asupra condiţiei femeii afgane pleacă de la evidenţa încă de la începutul cărţii a conflictului inexplicabil dintre deschiderea cosmopolită a anticarului şi conservatorismul fanatic conservat în propria familie. Prin intermediul familiei sale aflăm amănunte de genul:
Sunt foarte multe căsătorii între fete de până în 16 ani şi bărbaţi trecuţi de 40-50 de
ani deoarece se pot obţine mai mulţi bani din partea pretendentului. Aici să inserez o mică
anchetă. Stăteam de vorbă cu nişte prieteni şi constatasem că pe toţi ne sfătuiseră părinţii să ne căsătorim cu câte o persoană care li se părea potrivită pentru noi, dar care de fapt era îndrăgită de ei. Noi toţi refuzasem astfel de oferte părinteşti şi ne cuplasem mai târziu după cum ne dusese capul. Credinţa în relaţia de dragoste era în societatea mea o tradiţie atotputernică. În societatea afgană însă, fetele nici măcar nu au voie să se gândească la o relaţie de iubire, ele trebuie să accepte pe cel desemnat de părinţi fără nicio împotrivire. Nici măcar nazuri nu pot să facă, aşa cum era prin Europa clasicistă de acum 3-4 secole. Trebuie să-şi ducă viaţa alături de fiinţa nepotrivită aleasă de părinţi de obicei pentru bani.
În familiile afgane, căsătoriile se fac de obicei între rude, de preferat între veri
Femeile nu iniţiază niciodată o conversaţie cu membrii masculini ai familiei, ci doar răspund la întrebări – existenţă o credinţă bine înrădăcinată în superioritatea masculină
În posturi bărbaţii şi femeile stau în camere separate
În autobuz femeile stau înghesuite pe rândurile din spate în timp ce restul mijlocului de transport rezervat bărbaţilor şi cel mai spaţios este pe jumătate gol
Talibanii au interzis purtarea pantofilor cu toc de metal care putea distrage atenţia bărbaţilor pe stradă; de asemenea au interzis lacul de unghii şi au tăiat câtorva femei ghinioniste un deget de la mână sau picior dacă le-au văzut unghiile ojate
Şi azi femeile îmbrăcate inadecvat la diferite ocazii riscă să fie împuşcate în picioare sau să li se arunce acid pe faţă de către fundamentalişti
În oraşul Khost unde gândirea talibană este o practică obişnuită, femeile nu ies niciodată în oraş, stau doar în curtea din spatele casei precum găinile
Multe dintre soţiile unui bărbat se urăsc una pe cealaltă profund şi nu-şi vorbesc niciodată; foarte rar soţul o iubeşte când pe una, când pe alta, o seară aici, cealaltă seară dincolo. De cele mai multe ori are loc o a doua căsătorie abia când prima soţie îmbătrâneşte şi soţul nu o mai vizitează niciodată. „În timp ce prima nevastă primeşte tinereţea bărbatului, cea de-a doua se alege cu bătrâneţea”
Jamila, o tânără căsătorită cu un bătrân care plecase de câţiva ani în Occident a fost suspectată că e vizitată de un amant noaptea. A fost desfăcută rapid legătura căsătoriei şi retrimisă familiei. Mama împreună cu fraţii ei au decis s-o omoare, iar culmea a fost că nimeni nu i-a acuzat de crimă, ci toţi au dat vina pe fapta de incest a Jamilei. „În Afganistan o femeie care tânjeşte după dragoste e o noţiune tabu”. Tinerii nu au voie să se întâlnească, să se iubească sau să aleagă. Dragostea e văzută ca o crimă ce trebuie pedepsită cu moartea şi de obicei e ucisă femeia. Iată din capitolul dedicat poeziei landay (cu câteva versuri în care sunt presărate strigăte despre viaţa netrăită din plin) poemul „Lipeşte-ţi gura”:

„Lipeşte-ţi gura peste a mea,
dar lasă-mi limba liberă, ca să poată vorbi despre dragoste.

Ia-mă în braţe mai întâi!
Apoi vei putea să te prinzi de coapsele mele,

Gura mea este a ta, mănânc-o, nu-ţi fie teamă!
Nu e făcută din zahăr ce se topeşte.
Gura mea, poţi să o iei.
Dar de ce mă stârneşti – sunt udă deja.

Te voi transforma în cenuşă,
dacă numai pentru o clipă îmi voi întoarce privirea spre tine”.

„Femeile tinere sunt înainte de toate obiecte de schimb sau de vânzare. Căsătoria este un contract între familii sau în sânul familiilor. Deciziile se iau în conformitate cu avantajele pe care mariajul le aduce clanului – sentimentele sunt rar luate în considerare.”

stroke.ro

stroke.ro

 

Religia

Mă gândeam că fanatismul este de obicei generat de prea puţina singurătate – un musulman riguros se roagă la moschee de 5 ori pe zi, ceea ce duce la cel puţin 5 contacte cu o masă de oameni care par înrolaţi într-o armie permanentă. Gândirea şi progresul presupun libertatea de a-ţi organiza timpul cum vrei. De aceea apar în realitate numeroase abateri de la regula celor 5. Islamismul nu e un bloc fanatic sau tabără militară, deşi lasă această impresie.
Tot talibanii, dragii de ei, considerau dezbaterea o erezie, iar îndoiala un păcat. Studiul altei cărţi decât Coranul un lucru inutil, periculos. Mai mult, în vremea guvernării lor toţi miniştrii au fost înlocuiţi de mulahi, lipsiţi de orice înţelegere pentru progres sau dezvoltare economică.
În anii „™80 comunismul a încercat să pună capăt societăţii structurate în clanuri prin colectivizare – ţăranii săraci au refuzat însă să lucreze pământul luat de la proprietarii bogaţi întrucât o cutumă islamică spunea să nu sădeşti în solul furat.

Educaţie

Autoarea îşi consideră naraţiunea „basmul celei mai neobişnuite familii afgane. Familia unui anticar este un lucru ieşit din comun într-o ţară în care trei sferturi din populaţie nu ştie nici să scrie, nici să citească”. Iată trei curiozităţi educative:
Vandali afgani au supravieţuit căderii talibanilor deoarece au jefuit ulterior Biblioteca
Naţională de unde au furat manuscrise vechi de sute de ani. O parte dintre ele au ajuns ulterior pe preţuri derizorii în mâinile personajului nostru, anticarul kabulean.
Modul în care se învaţă alfabetul sub regimul taliban: „I este de la Israel, duşmanul
nostru; J este de la Jihad, scopul nostru în viaţă; K este de la Kalaşnikov, noi vom învinge; T este de la taliban”” Războiul este tema centrală şi în manualele de matematică. Băieţii făceau calcule nu cu mere şi prăjituri, ci cu gloanţe şi Kalaşnikov-uri. Dacă un glonţ poate extermina 10 necredincioşi, de câţi o să scăpăm cu o duzină de gloanţe?
Un sfert din copiii afgani mor înainte de a ajunge la vârsta de 5 ani de pojar, oreion, friguri, diaree. Mulţi părinţi consideră că nu trebuie să le administreze copiilor nimic, că boala va trece de la sine.

stroke.ro

stroke.ro

Anticarul, oricât de citit şi progresist ar fi el pentru locurile acelea, e un patriarh tiranic, care preferă să îşi ţină copiii la muncă, decât să-i trimită la şcoală. Un puşti obraznic de 17 ani se crede îndreptăţit să le vorbească de sus mamei şi surorilor lui doar pentru că e bărbat. O adolescentă care s-a dus în parc (singură!) cu un băiat e considerată “târfă” şi bătută cu o sârmă. Altă fată (cea mai mică a anticarului) îi slugăreşte toată viaţa pe ceilalţi şi nu are curaj să se înscrie la şcoală şi să viseze la un viitor mai bun. Viitorul femeilor afgane este unul singur: soţie, mamă, servitoare în casă.

Doar câteva femei au îndrăznit, după căderea talibanilor, să renunţe la burka şi să se întoarcă la slujbele lor, în general de profesoare, deşi burka fusese iniţial un port al familiei regale şi al celor bogaţi, nicidecum unul tradiţional. Când anticarul, om la vreo 50 şi ceva de ani, decide să-şi ia o a doua soţie (la vreo 18 ani) din chiar propria lui familie, el este în dreptul lui, chit că celelalte femei nu sunt de acord cu asta. Pentru că cel care are banii stăpâneşte.

În orice caz, cartea merită citită, aşa cum merită mai toate pe acest subiect, mai ales pentru cei care vor să înteleaga ţara, religia şi oamenii aceştia atât de diferiţi de noi.

Închei cu o poezie (“landay”, care înseamnă “scurt”) a unei poete afgane despre căsătoria de pe la ei:

Oameni cruzi, îl puteţi vedea pe bătrânul
ce se îndreaptă spre patul meu
şi mă întrebaţi de ce plâng şi-mi smulg părul.

Oh, Allah, încă o dată m-ai aruncat într-o noapte întunecată
Şi din nou tremur din cap până în picioare.
Trebuie să păşesc în patul pe care-l urăsc.

Sursă text: http://www.descopera.ro  – http://tarameainventata.net/lecturi/  – http://www.bookblog.ro  – http://www.bookblog.ro

Nu uitati sa ma urmariti:

Facebook                       YouTube                          Pinterest

Anunțuri

Dorinta sufletului

Art Pics Photography

Art Pics Photography

Nu cerșesc atenția nimănui, aceasta este regula mea.
N-am nevoie de lingușitori, de compătimire, de oameni care stau pe fază pentru a-mi critica greșelile.
Îmi vindec singură rănile, mă plimb cu genunchii juliți sub soare și nu-mi pasă de părerile celorlalți. La un moment dat oamenii nu-ți dau de ales: pierzi încrederea, nu mai ai chef de jocuri puerile, nu mai poți pierde timp cu bârfe și impresii.
Suport durerea cât pot eu, sunt zile în care plâng, zile în care mă simt puternică dar niciodată n-am să mă complac.
Vreau mai mult, vreau să dispară rănile și să merg înainte.
Vor arunca cu pietre, mă vor lovi cu priviri, dar cui îi pasă? Nu mă vindecă vorbele altora, mă vindecă perseverența mea.

Sursa text – Maria Cristiana Tudose
Eu Sunt Femeie

Nu uitati sa ma urmariti:

Facebook                       YouTube                          Pinterest

Dulciuri care nu îngraşă

Art Pics Photography

Art Pics Photography

Poate vă aşteptaţi de la acest articol să găsiţi o sumedenie de reteţe minune cu dulciuri care nu îngraşă. Da, întradevăr! Există ceva care conţin zero calorii, sunt uşor digerabile, aduc un plus de cunoştinţă şi îţi gâdilă papilele gustative într-un mod special. Aţi ghicit?

Ei bine, aceste dulciuri sunt din hârtie cu un ambalaj frumos şi un conţinut absolut savuros!

Aşadar…

Ador să citesc. Da! Pur şi simplu iubesc sentimentul de linişte pe care mi-l oferă o carte bună, momentul în care mă desprind uşor de realitate şi călătoresc cu mintea într-o lume nouă. Iubesc înfurnicăturile oferite de cartea care mă face să o devorez. Este plăcerea mea „vinovată” care va face parte din viaţa mea întodeauna şi care mă ajută în cel mai bun mod să pot trăi mai multe vieţi fără să o părăsesc definitiv pe a mea.

Am mai vorbit de acest subiect, însă de această dată am venit şi cu o listă de „dulciuri” – aşa cum îmi place să le numesc. Aici se regăsesc cele pe care le-am citit şi asupra cărora voi reveni cu recenzii amănunţite dar şi cele care le aştept în biblioteca mea!

  1. Paulo Coelho –  Adulter
  2. Andrei Ciobanu – Suge-o Ramona 
  3. Parinoush Saniee – Cel care ma asteapta 
  4. Ute Ehrhardt – Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor 
  5. Nicholas Sparks – Talismanul norocos
  6. Nicholas Sparks – Accidentul
  7. Randa Ghazy – Poate astazi nu omor pe nimeni
  8. Ray Kluun – O femeie la doctor
  9. Shahrnush Parsipur – Femei fara barbati
  10. Tessa de Loo – Gemenele
  11. Guillermo Arriaga – Un dulce miros de moarte
  12. David Grossman – Pana la capatul pamantului
  13. Ignacio Garcia-Valino – Cele doua morti ale lui Socrate
  14. Cyril Massarotto – Dumnezeu mi-e bun amic
  15. Steve Harvey – Poarta-te ca o lady, gandeste ca un barbat
  16. Francine Prose – Prima Iubire
  17. John O’Farrell – Perfect barbatesc
  18. Azar Nafisi – Citind Lolita in Teheran
  19. Radu F. Constantinescu – Necenzurat
  20. Mircea Eliade – Intoarcerea din rai
  21. Cristina Baker Kline – Trenul orfanilor
  22. Edmonde Charles Roux – Coco Chanel
  23. Petru Popescu – Fata din Nazaret
  24. Paula Hawkins – Fata din tren
  25. Vladimir Nabokov – Lolita
  26. Gary Chapman – Cele cinci limbaje ale iubirii
  27. Hedi Hoka – Iubesc sa fiu femeie
  28. Irina Binder – Fluturi
  29. Patrick Suskind – Parfumul
  30. Harper Lee – Sa ucizi o pasare cantatoare
  31. Parinoush Saniee – Tatal celuilalt copil
  32. Javier Cercas – Legile frontierei
  33. Orhan Pamuk – Istanbul
  34. Elif Shafak – Bastarda Istanbulului
  35. Elif Shafak – Palatul puricilor
  36. Elif Shafak – Onoare
  37. Paulo Coelho – Invingatorul este intodeauna singur
  38. Naghib Mahfuz – Baietii de pe strada noastra 
  39. Agatha Christie – Moarte pe Nil
  40. Agatha Christie – Zece negrii mititei
  41. Antonio Skarmeta – Dansul victoriei
  42. Jodi Picoult – O viata de rezerva
  43. Roopa Farooki – Dulciuri amare
  44. Jessie Burton – Miniaturista
  45. Gayle Bradeis – Licitatia lui Flan
  46. Leila Mounira – Eu, Aisa, sotia profetului
  47. Lisa See – Fetele din Shanghai
  48. Vasugi V. Ganeshananthan – Casatoria din dragoste
  49. Chris Simion – Ce ne spunem cand nu ne vorbim
  50. Alice Munro – Prea multa fericire
  51. Jacqueline Pascarl – Candva am fost printesa
  52. Joumana Haddad – Am ucis-o pe Seherezada
  53. Rajaa al Sanea – Fetele din Riad
  54. Dan Brown – Ingeri si demoni
  55. Juliette Sobanet – Amor la Paris
  56. Juliette Sobanet – Imbratisari la Paris
  57. Chuck Palaniuk – Beautiful you
  58. Catalin Vrabie – Pierdut in Iran
  59. Malala Yousafzai – Eu sunt Malala
  60. Maria Duenas – Iubirile croitoresei
  61. Jennifer Weiner – Eu cu sora mea mai mica
  62. Umberto Eco – Numarul zero
  63. Asne Seierstad – Anticarul din Kabul
  64. Eric Emmanuel Schmitt – Cea mai frumoasa carte din lume
  65. Pascal Bruckner – Hotii de frumusete
  66. Graham Greene – Omul nostru din Havana
  67. Vikas Swarup – Vagabondul milionar
  68. Arthur Golden – Memoriile unei gheise
  69. David Nicholls – O zi
  70. Victor Hugo – Mizerabilii
  71. Elizabeth Gilbert – Mananca, Roaga-te, Iubeste
  72. Roxana Valea – Prin praf si vise
  73. Gianna Schelotto – Un barbat, numai sa fie
  74. Jill Shalvis – Irezistibil
  75. Christopher Reich – Legea conspiratiei
  76. Amanda Quick – Scandal
  77. Ana Damian – Scenariu pentru dragoste
  78. Eliyabeth Noble – Scrisori pentru fiicele mele
  79. Khaled Hosseini – Splendida cetate a celor o mie de sori
  80. Khaled Hosseini – Vanatorii de zmeie
  81. Khaled Hosseini – Şi munţii au ecou
  82. Amin Maalouf – Scările Levantului
  83. Amin Maalouf – Grădinile luminii
  84. Sadegh Hedayat – Bufniţa oarbă
  85. Kader Abdolah – La porţile moscheii
  86. Amin Maalouf – Cruciadele văzute de arabi
  87. Orpheusz Kiado – Lizoanca la 11 ani
  88. Ramita Navai – Oraşul minciunilor
  89. Yeonmi Park – Drumul către libertate
  90. Natsuo Kirino – Insula Tokyo
  91. Emir Kusturica – Străin în căsnicie
  92. Mary Chamberlain – Croitoreasa de la Dachau
  93. Gyorgy Dragoman – Rugul
  94. Nuruddin Farah – Ascuns la vedere
  95. Wilfred Thesiger – Nisipurile arabe
  96. Hans Fallada – Şi acum ce facem, micuţule?
  97. Daniela Zeca – Omar cel orb
  98. Svetlana Aleksievici – Dezastrul de la Cernobîl
  99. Liane Moriarty – Marile minciuni vinovate
  100. Robert Galbralth – Secretele sotului
  101. Robert Galbralth – Virmele de mătase
  102. John Grisham – Litigiul
Art Pics Photography

Art Pics Photography

Sunt dulciurile mele care nu îngraşă, nu au calorii şi pot fi servite la orice oră din zi! Le recomand tuturor 🙂

Multe dintre ele sunt cumpărate, fiind comandate de pe elefant.ro şi aşteaptă să le vină rândul. La unele am văzut filmul, însă dintodeauna cartea este mult mai importantă şi bogată în detalii.

Această listă cuprinde doar o mică parte din întregul de cărţi plăcute, citite  – cele cu roşu – sau de citit pe viitor.

Sper că am fost de ajutor şi v-am făcut curioşi să le căutaţi.

Lectură plăcută!

Nu uitati sa ma urmariti:

Facebook                       YouTube                          Pinterest

De ce nu beau românii ceai?

Știți care este cea mai consumată băutură la nivel mondial? Apa, ați ghicit. Dar, imediat după apă, știți cine vine? Nu, nu e berea, e ceaiul verde. 😀 Dar pe locul 2 în România (tot după apă, da) știți ce băutură e? Cafeauaaa… Nu e prea bine, știu. Turcia, Irlanda şi Marea Britanie ocupă primele trei poziţii în topul ţărilor cu cel mai mare consum de ceai pe cap de locuitor, anual, clasament în care România se află pe poziţia a 45-a.

Conform unui studiu realizat de Operations Research, coordonat de prof. Gheorghe Mencinicopschi și sprijinit de Lipton, obiceiurile de consum ale românilor, în ceea ce privește ceaiul, se învârt în jurul infuziilor din plante. Pe scurt, bem mai mult ca să ne tratăm decât ca să prevenim.

Iată ce zice exact studiul:

“În mod tradiţional, românii asociază „ceaiul” cu infuziile de plante, incluzând aici şi ceaiul verde şi ceaiul negru. Majoritatea românilor (83%) nu cunosc compoziţia ceaiului verde sau a ceaiului negru”

Cum ne aflăm deja în sezonul rece, şi vremea este foarte schimbătoare, înlocuiesc câteodată cafeaua de dimineaţa cu un ceai verde. Da, veţi spune imediat că şi cafeaua are beneficiile ei folositoare, ceea ce nu contest, însă după ce am studiat compoziţia şi calităţile antioxidante am devenit o fană a ceaiului verde. Iată o mică parte din aceste beneficii;

Ceaiului verde îi sunt recunoscute calităţile antioxidante şi s-a descoperit că polifenolii ce îi conţine sunt antioxidanţi de 20 de ori mai puternici decât vitamina E.

Uleiurile esenţiale pe care le conține ajută la scăderea nivelului colesterolului din sânge. Cofeina din ceaiul verde acţionează ca stimulent uşor şi, spre deosebire de cofeina din cafea, care îşi face efectul imediat, se eliberează mai încet în organism, prelungind starea de bine. De asemenea, acest tip de cofeină ajută la activarea metabolismului şi a sistemului digestiv, contribuie la purificarea organismului de toxine, stimulează circulaţia şi previne afecţiunile cardio-vasculare. Polifenolii din ceaiul verde contribuie la reducerea absorbţiei grăsimii în sânge şi prin urmare, la scăderea colesterolului, conducând astfel la reducerea greutăţii corporale.

Potrivit unui studiu prezentat la întâlnirea anuală a Asociaţiei Dietetice Americane (ADA) din octombrie 2005, ceaiul verde conţine mai mulţi antioxidanţi flavonoizi, în special catehină, decât orice alt aliment sau băutură. Acest tip de antioxidanţi joacă un rol important mai ales în menţinerea sănătăţii inimii.

12027605_998139173592516_3018253613206438418_n

După cum bine v-aţi dat seama, ceaiul verde cald, este extrem de benefic pentru sănătate. Momentan, eu îl folosesc pe cel de la Tea Valley – Afine şi fructe goji. Are un preţ accesibil şi îl găsiţi orice supermarket. Îmi place că este foarte aromat şi are o cantitate foarte mică de zahăr. Nu necesită îndulcire, însă cu o linguriţă de miere de albine îl poţi face pe gustul tău!

Şi ca să te conving totuşi să introduci în tabieturile tale zilnice şi o cană de ceai, iată 10 motive pentru care ar trebuie după ce citeşti acest articol, să dai fuguţa să îţi prepari un ceai:

  1. reduce riscul de cancer ovarian cu peste 30 %
  2. ne menţine tineri şi sănătoşi
  3. îşi demonstrează o eficienta considerabilă şi în slăbit
  4. măreşte rezistenţa fizică în sport
  5. întăreşte sistemul imunitar
  6. curăţă rinichii şi previne apariţia afecţiunilor
  7. previne apariţia cariilor
  8. înlătură stresul detoxifiind organismul şi imbunaţăteşte memoria
  9. tratează inflamaţiile de la nivelul pielii
  10. ajută la scăderea colesterolului

Sper că te-am convins şi ai pus deja apa la fiert! 🙂

Nouă luni

Art Pics Photography

Art Pics Photography

Se împlinesc nouă luni, dragul meu!Nouă luni de când nu mai sunt eu, de când caut răspunsuri. Nouă luni în care nu este zi să nu aflu câte ceva despre străinul cu care am stat atâţia ani. Ţie îţi închin privilegiul pentru care mi-am pierdut încrederea în toţi şi toate. Ţie ţi se datorează motivul pentru care mă scald în nelinişte, îngrijorare şi dezamăgire. Datorită ţie umblu prin braţe reci şi sărut buze îngheţate…

Când credeam că buzele tale sunt cele pe care le căutat. Când credeam că tu eşti tot ceea ce căutam…mi-am dat seama că nu mai erai aşa cum te ştiam…Acele buze fusese sărutate în lipsa mea….cu voia ta…

Şi totuşi, tu ai găsit ce căutai?

A meritat furtuna pe care ai pornit-o în sufletul meu? Măcar tu eşti mulţumit, împlinit şi fericit?

Sper că da! Sper că nu a fost în zadar. Sper ca măcar unul dintre noi să fie fericit şi împăcat cu realitatea.

Mie dor de mine. De aceea care eram în compania ta. 

Oare aşa se termină toate poveştile de dragoste?

Îţi voi răspunde tot eu…Poveştile de dragoste nu se termină!

Nu cele în care amândoi au sentimente, în care amândoi lasă orgoliul la o parte şi îşi doresc fericirea celuilalt.

Dar nu vreau să cred că nu m-ai iubit.

Şi asta am învăţat acum, de când sunt fără tine – Nu poţi sta în compania unei persoane când nu ai nici cea mai mică atracţie faţă de ea. Pur şi simplu nu poţi.

Dacă aş putea să îngrop amintirile, aş face-o. Le-aş lua pe toate, le-aş aduna într-un cufăr frumos, le-aş săruta odată şi le-aş aşeza pe raftul imaginar al sufletului meu. Şi atât! Să ştiu că nu se mai întorc înapoi.

Măcar pentru o zi să ştiu că nu ai existat în viaţa mea. Să fie o zi în care să nu mă trezesc cu gândul la tine şi măcar o noapte când să nu adorm cu gândul la tine.

Cer prea mult?

Nu ţi-aş cere nimic dacă aş reuşi de una singură.

Ştii nopţile târzii din balcon? Când spuneam că eşti universul meu? Când îţi enumeram motivele cele trei motive care m-ar putea alunga de lângă tine? Ghice ce! Ai avut grijă să le îndeplineşti pe câteva dintre ele…

Visez ziua când te voi putea să îţi spun ce am pe suflet, să ştii şi tu. Să împart povara care o duc! Să nu mai ţin totul doar pentru mine.

Să te bântuie şi pe tine!

Însă astea sunt doar visuri, dar atunci când te prind în visul meu, mereu eşti certat şi îţi spun mereu ce mă doare chiar dacă tu niciodată nu răspunzi.

Totuşi, poate până la urmă ce nu ştii nu te doare, deşi aş fi vrut să îmi răspunzi contra argumentelor mele.

Şi da, dragul meu. Sunt nouă luni. La unii se naşte o minune iar la mine persistă neliniştea.

Şi dacă tot m-ai ascultat, nu e nevoie să-mi răspunzi nici de această dată.

Dar te rog, pleacă!

Lasă-mă!

Nu vreau o zi…nu vreau o seară…

Le vreau pe toate care vor urma…toate …fără tine!

Nu mă mai chinui. Găseşte-ţi altceva de făcut!

Bucură-te de ceea ce ai obţinut. E victoria ta!

Dar te rog, după nouă luni, fă se se nască şi la mine o minune!

Diana cu vanilie – Diana Sorescu

„…Infuzie de amintiri si ganduri m-apasa si

azi scriu eu pentru ei despre tine,

caci viata d-aici e goala si trista

fara cuvinte de piper cu aroma de vanilie.”

diana cu vanilie

Diana cu vanilie – Diana Sorescu

Deja cred ca v-ati dat seama despre cine este vorba… Cartea de fata este dedicata Dianei Sorescu (1987-2013), o talentata jurnalista, plecata dintre noi prea devreme, la doar 26 de ani.
Cu o experienta de 7 ani in domeniu, Diana a debutat in lumea presei inca din adolescenta, stiind ca acesta este drumul pe care vrea sa-l urmeze. De-a lungul timpului, ea a lucrat la diferite publicatii din presa scrisa sau online precum Unica, Tonica, Miresici, dar si in cadrul posturilor Pro Tv si Antena 3.
Ea era cunoscuta de cititori si prieteni drept Diana cu Vanilie, numele sub care scria, cu verva si franchete, un blog despre oameni si viata, despre lumea din jurul ei. Aceasta carte reuneste gandurile impartasite de Diana cu Vanilie pe blogul ei.

Recunosc, cam tarziu a ajuns aceasta carte in mainile mele, insa niciodata nu este prea tarziu. Pentru inceput pot spune ca am „savurat” de-a dreptul aceasta carte. Am citit tot felul de recenzii pe internet. Unii vorbeau foarte frumos, altii criticau spunand ca sunt doar scrierile confuze si incoerente de pe un blog online. Fiecare cu parerea lui.

Anul asta am citit cartea si dupa ce am vrut sa verific blogul, am observat ca aceasta era inchis. Nu stiu prea multe despre articolele ei de pe blog, insa in carte se regasesc o serie de articole presarate cu vanilie si piper care te fac sa nu lasi cartea din mana pana o termini de citit. Povestirile sunt adevarate, nu cred ca nu este femeie care sa nu se regaseasca in acele randuri.

Cartea abordeaza diferite subiecte despre femei, barbati, iubire, depresie, maritis, libertate, sanatate sau familie. Nu am cunoscut-o personal, dat fiind si faptul ca doar prin cartea ei am aflat de ea, rusinos, insa pot spune ca am cunoscut prin intermediul scrierilor sale un om simplu, minunat si un suflet cald. Lucrarea este impartita in trei parti: inceputuri, oameni si nebuloase. In fiecare parte, autoarea trateaza subiectele sus mentionate intr-o maniera gen „cuvinte de vanilie si putin piper”, pentru ca da, avem nevoie de putin piper. Avem nevoie ca acele lucruri sa fie spuse pe bune, clar si verde in fata. Explica fazele unei relatii de cuplu, trairile unei femei indragostite, judecata si rautatea oamenilor din jur, incercarile de a multumi mereu pe toata lumea, lectiile de viata invatate, notiunea de familie si multe alte ramuri pe care cu totii le cunoastem foarte bine.

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Diana cu vanilie – Diana Sorescu

La sfarsitul cartii exista o parte cu poezii si cateva fotografii cu autoarea. Eu am ramas placut surprinsa de aceasta carte. Poate sunt o fire mai sensibila, insa in timp ce citeam, simteam ca inteleg frustrarile ei, sentimentele ei si perspectiva vanilata asupra lumii in general.

Nu stiu daca autoarea, in timpul vietii s-ar fi gandit sa isi lanseze articolele de pe blog intr-o carte, insa omagiul adus ei reprezinta modul perfect prin care lumea poate afla ce persoana minunata a fost.

Cartea ”Diana cu vanilie” este acea Diana cu vanilie. Se vede, se aude, se miroase, se gustă, se simte. Diana trăiește în continuare în această carte, vorbele ei sunt răspândite pe paginile ce doresc să fie citite, ce doresc să fie auzite. Totul în jurul tău va mirosi a vanilie, dar vei gusta din propria ei rețetă ușor piperată. Doar pentru a simți mai intens totul și pentru a fi părtaș la viata acestui suflet ce a inspirat multă lume să fie mai deschisă, și care va inspira în continuare, chiar dacă ea nu mai este printre noi.

 

 

 

 

Va recomand cu drag aceasta carte!

Nu uitati sa ma urmariti:

Facebook                       YouTube                          Pinterest

Pasiunea mea – lectura

Unele carti ar trebui gustate, altele devorate, insa doar cateva ar trebui mestecate si digerate pe indelete.

Cornelia Funke

citeste-o-carte

O rubrica noua si impartasirea unei vechi pasiuni – lectura. Inca de mica, cand incepeam sa citesc cursiv, lectura pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Si nu, nu exagerez cu absolut nimic. Tin minte si acum, vizitele pe la rudele apropiate si momentele cand trageam cu ochiul la titlurile cartilor din biblioteca lor. Cursul a fost unul firesc. La inceput m-au atras copertile lucioase, apoi imaginile viu colorate, iar in cele din urma povestea detaliata. Pentru mine cititul este o adevarata pasiune, este o sansa de a ma desprinde putin de realitate si de-a intra in lumea personajelor. Aceasta pasiune reprezinta un mod de relaxare, de informare si de mentinere a sanatatii mintale. In fiecare an am abonament deschis la biblioteca din oras iar acum de cand am o sursa constanta de venit, ma rasfat cu o carte cumparata din librarii, si de fiecare data, pe de o parte bifez cate o carte din lista mea si pe de alta parte adaug titluri noi.

De asemenea, este o reala placere daca exista si un film dupa cartea citita, care de cele mai multe ori nu relateaza detaliile cele mai amanuntite. Insa, placerile sunt intense si placute in mod separat. Cartea prezinta o poveste si te transpune in lumea personajelor. Iti ofera sentimentul de curiozitate, placere si te lasa cu sufletul la gura. Pe de alta parte, filmul este mai sarac in detalii, dar va oferi imagini si sentimentul de familiaritate cu personajele, din moment ce ai citit trairile lor in carte.

Momentul in care citesti o carte te poarta catre o lume nou, un univers nedescoperit ce urmeaza sa se deschida in mintea noastra. De fapt, este o calatorie cu drum liber, obstacole, lumina sau intuneric, dar care ne fascineaza si ne atrage sa ne continuam drumul.

In rubrica aceasta voi face recenzii asupra cartilor citite. Va fi doar o reflectare cu caracter personal asupra asupra paginilor parcurse, recomandari de carti si alte noutati.

In cele ce urmeaza va ofer spre incantare, un fragment preluat din lumea blogosferei, despre personalitatea ce sta in spatele cartilor.

blogg

   Cărţile nu sunt doar o adunatură de foi legate între 2 coperte.Cărţile sunt obiecte care servesc unui scop mai mare decat acela de a fi citite.Ele formează,cu fiecare pagina rasfoită,harta sufletului nostru.Se creează caractere umane,începem să ne diferenţiem chiar şi prin limitele minţii noastre.Cărţile ne influenţează viaţa,ne ghidează către o cale mai buna.Cărţile îţi dau sansa de a trăi mai multe vieţi în una singura.Viaţa noastră ar putea fi o carte. Fiecare carte ascunde în interiorul ei o parte din sufletul creatorului.Sentimentele sunt ascunse în spatele unor cuvinte,alcătuite din „slovă de foc şi slovă făurită”,cum spunea Tudor Arghezi.Nu e suficient doar să lecturăm o carte,e nevoie să înţelegem ceea ce ea este menită să ne transmită.Fiecare autor scrie o carte sau o poveste pentru că are ceva de spus.Noi trebuie sa intelegem acel ceva.
Ce parere aveti despre lectura? Care sunt cartile voastre preferate?

Nu uitati sa ma urmariti:

Facebook                       YouTube                          Pinterest

Sursa fragment: http://dragoshangelforabook.blogspot.ro
Sursa foto: http://www.books-express.ro – haretzii.wordpress.com