Cândva am fost prinţesă – Jacqueline Pascarl


IMG_20160221_173104

 

„Trăim cu speranţa…”

Atunci când un om decide să-şi expună viaţa şi trăirile emoţionale întregii lumi este o dovadă reală de curaj! În cartea sa, Jacqueline Pascarl prezintă modul în care i-a fost prezentată religia islamică şi a felului în care a asimilat-o într-o anumită familie regală, a unei anumite naţiuni şi într-un anumit moment.

Fiind atrasă într-o oarecare măsură de cultura musulmană, de religia, tradiţiile şi poziţia femeii musulmane în societate, îmi doream de mult să aflu povestea ei. Deşi este a treia carte care face referire la această „lume” diferită de a noastră, am fost mereu cu sufletul la gură, captată de destinul şi puterea lor care stă mereu în mâna bărbaţilor. Violența și brutalitatea bărbaților musulmani îndoctrinați, modul în care sunt tratate și văzute femeile acolo, supunerea lor față de bărbați și față de practicile barbare numite „tradiții”  și neputința financiară și legală de a putea pleca de lângă călăii lor îți creează o revoltă interioară de nedescris.

Jacqueline Pascarl este o tânără din Australia care a avut o copilărie nefericită, fiind crescută de o mamă cu probleme psihice şi de diverşi taţi care o abuzau. Îl cunoaşte pe sultanul Bahrin la Melbourne, pe când ea avea doar 17 ani și visa la o carieră de dansatoare profesionistă, iar el era student la Arhitectură. El era mai matur și deja trecut printr-un divorț, ea venea dintr-o familie disfuncțională – tatăl absent, mama labilă psihic, bunica bolnavă făcând eforturi să o crească bine. Apariția lui Făt-Frumos pe cal alb a însemnat pentru ea prima dragoste, prima relație, dar și multe renunțări, dezamăgiri și începutul unor suferințe inimaginabile, despre care nu putea spune nimănui. De ce? Pentru că prințesele sunt fericite, prințesele trebuie să respecte eticheta și protocolul, prințesele trebuie să își acopere vânătăile cu straturi groase de fard și să își înghită suspinele.

Cucerită de comportamentul lui, aceasta se îndrăgosteşte şi decide să se căsătorească cu el, să îşi schimbe religia, să renunţe la visurile ei, să înceapă o viaţă nouă alături de el. Odată ajunsă în Terrengganu, ,Malaysia, ea devine prinţesa Yasmin, însă imediat după ce au fost îndeplinite toate formalităţile privind căsătoria lor, „prinţul” Bahrin începe să se schimbe total, transformându-se într-un tiran iar palatul devenindu-i închisoare.

IMG_20160221_173407Și până la urmă, cum te descurci cu un partener care în văzul lumii este adoratorul tău perfect, politicos și atent, iar noaptea este violatorul și demonul care te rupe în bătaie, din motive doar de el știute? Ce le spui copiilor despre tatăl lor? Încotro strigi după ajutor dacă ești singură într-o țară a cărei limbă abia o înțelegi și nu poți avea încredere în nimeni?

Iddin și Shah, băiețelul și fetița cuplului Yasmin – Bahrin, asistă neputincioși de fiecare dată la certurile părinților. Salvarea vine din partea bunicii bolnave a femeii, care cere să își vadă nepoata și strănepoții înainte de a muri. Bahrin este de acord ca Jacqueline și copiii să plece în Australia, pentru scurt timp. Ajunsă la Melbourne, femeia își face curaj și divorțează și de aici începe războiul. Instanța îi acordă custodie unică asupra copiilor, dar Bahrin e deasupra legii, așa că îi răpește după șase ani, în 1992.

De aici începe o luptă aprigă între cei doi, armele fiind proprii lor copii. Aceasta încearcă să lupte prin toate modurile legale să îşi aducă copii alături de ea. Se confruntă cu refuzul conducătorilor statului care nu au coloană vertebrală să se impună în faţa unui „tiran cu sânge albastru”. Făcând cercetări intensive despre infracţiunea răpirii internaţionale de copii, ajunge la crearea unui film documentar care relata statistici şi povesti cutremurătoare, denumit „Braţe pustii – Inimi frânte”. În timpul cercetărilor, află despre Convenţia de la Haga privind aspectele civile ale răpirilor de copii care este un tratat internaţional care a intrat în vigoare la mijlocul anilor ’80, pentru a combate incidenţa din ce în ce mai mare a răpirilor de copii de către proprii părinţi. De-a lungul timpului, această convenţie fusese adoptată de mai mulţe naţiuni, însă din păcate, majoritatea naţiunilor din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, au refuzat să semneze tratatul, ceea ce însemna că micuţii răpiţi care sunt duşi în aceste state nu au nici o plasă de siguranţă legală pentru a-i proteja şi a-i ajuta să fie repatriaţi în ţara de origine.

Neavând sprijinul guvernului, aceasta oferă interviuri şi apelează la toate sursele mass-media încercând să fie repusă în drepturile de părinte, înaintând o cerere pentru extrădarea lui Bahrin din Malaysia, timp în care acesta devine un musulman devotat, exprimându-şi motivul pentru care răpise copii – „În numele lui Allah!”

Cartea aceasta a fost scrisă în 1999 și descrie nu doar viața chinuită a Jacquelinei, ci și eforturile pe care le-a făcut pentru a-și recupera copiii și de a ajuta alți părinți aflați în aceeași situație, în calitate de activist pentru drepturile părinților și copiilor. Jacqueline i-a revăzut pe Iddin și Shah după 14 ani, în 2006, când fiul ei avea 23 de ani, iar fiica 20. Acum sunt nedespărțiți, dar nu vor recupera vreodată timpul petrecut la mii de kilometri distanță din cauza ambițiilor unui om mărunt și a tradițiilor unui sultanat obscur.

Recomand această carte din toată inima, a cărei poveste trebuie înţeleasă şi împărtăşită. Blogul autoarei îl găsiţi aici iar căteva părţi din interviurile ei  aici. Drama personală de până atunci se transformă într-o ştire de răsunet internaţional, cu consecinţe grave. Autoarea specifică că intenţia ei nu este menită a fi o acuzare a islamului şi nici nu arată cu degetul, la grămadă, spre musulmani – „Cred că toate religiile sunt, în esenţă, bune. Răul vine odată cu interpretările şi prejudecăţile inculcate de indivizi cu talente în manipularea politică şi sociologică”

Cei interesaţi pot găsi cartea aici.

Surse: http://bookmag.eu – http://www.momenteinviata.rohttp://www.elefant.ro

3 thoughts on “Cândva am fost prinţesă – Jacqueline Pascarl

  1. Buna seara ” Impresiicuparfumdefemeie” !
    ” In vremuri ale INSELATORIEI universale, a spune ADEVARUL este un act revolutionar ” ( George Orwell) si de mare CURAJ , adaug EU ! 🙂
    Minunata postare
    si cum nu am o floare
    a-ti darui virtual din toata inima
    postez impreuna cu o urare
    de APRILIE cat mai frumos
    videoclipul de mai jos !🙂

    Cu stima,
    Aliosa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s