Nu haina îl face pe om


Atunci când vine vorba despre hainele second hand – mai nou vintage – aud tot felul de comentarii, precum: „Magazinele second hand nu vînd haine, ci un destin urît, mentalitate ieftină”, „Odată cu o haină nouă pe care o cumpărăm, se înnoieşte şi sufletul. Pe cînd cel care poartă hainele altora, poartă şi poverile altora pe suflet.” sau „nu ne dăm seama de consecinţele asupra psihicului şi a sufletului nostru.” 

Acestea sunt doar câteva dintre părerile despre hainele second hand. Nu judec pe nimeni, deoarece suntem liberi să ne exprimăm fiecare opiniile personale, însă nu sunt de acord cu acestea.

Este adevărat, se pot lua foarte multe infecţii sau boli odată ce avem contact cu haine purtate de persoane infectate. Însă, odată ce aceste haine ajung pe rafturile magazinelor, ele au fost dezinfectate. Ok, o să spuneţi că nu ne putem baza doar pe asta. De aceea, ne luam măsuri de precauţie iar „hainele vechi nu mai reprezinta nici un pericol pentru cei care le poarta în condiţiile în care cel care le achiziţionează le mai spală odată. Cât priveşte încălţămintea aceasta se poate steriliza.”

Avantajele sunt că la aceste magazine chiar putem găsi foarte multe lucruri drăguţe şi de calitate, iar toate acestea sunt la un preţ foarte mic.

Iată câteva lucruri cumpărate la preţul de 10 lei:

SAMSUNG CAMERA PICTURES SAMSUNG CAMERA PICTURES

SAMSUNG CAMERA PICTURES

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Eu consider că nu lucrurile pe care le avem ne definesc ne definesc pe noi ca oameni. Comoara cea mai de preţ a noastră este sufletul nostru. Valoarea unei persoane nu se arată prin lucrurile pe care le poartă sau pe care le conduce. Este foarte trist că noi punem etichete pe oameni şi respectăm pe aceştia după averile şi posibilităţile lor. 

Niciodată o femeie cu multe bijuterii şi haine scumpe nu va fi mai frumoasă decât o femeie simplă. Aşa cum nici un bărbat nu va fi considerat mai deştept sau mai valoros dacă are o posibilitate financiară mai mare.

Nu trebuie să ne fie ruşine de ceea ce avem. Ar trebui să simţi acest sentiment abia atunci când nu ai avea educaţie, eşti nespălat şi nu te duce capul.

Aşa cum omul nu se judecă după haina pe care o poartă, ar trebui să ne întrebăm de ce atunci când alegem cu ochii şi ne mirăm de ce acele persoane ne dezamăgesc!

Voi ce părere aveţi despre hainele second hand?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s