Unde mă văd peste cinci ani?


Deseori auzim această întrebare „capcană” și spun asta pentru că niciun dintre noi nu știe ce se va întâmpla după ce va citi acest articol, peste 10 minute sau mâine dimineață. Acum îmi vine în minte un citat amuzant: „Atunci când omul își face planuri, Dumnezeu râde!” Cam așa cred că se întâmplă. Nimeni nu poate cunoaște viitorul. Dar dacă lăsăm puțin la o parte aceste teorii și mă gândesc serios la ce va fi peste 5 ani, pot spune doar atât: EVOLUȚIE. Voi rămâne aceași fata zâmbăreață și ambițioasă, dar cu siguranță voi fi mai bogată sufletește și împlinită atât cu ce este în interiorul meu cât și în afara mea. Voi primi răspunsurile la foarte multe întrebări, voi avea mai multe realizări la CV-ul meu profesional și sufletesc. Poate se vor clarifica mai multe lucruri și se vor complica altele, dar cu siguranță drumul meu și al tuturor va fi spre evoluție.

Nu știu dacă voi practica meseria de jurnalist, deși până în anul doi de facultate eram foarte motivată să fac asta și mai ales că în urmă cu ceva timp chiar fusese unul dintre visurile mele. Îmi pare rău că de-a lungul timpului am întâlnit persoane care au avut grijă să mă descurajeze și să mă facă să înțeleg că îți trebuie noroc pentru această meserie. Lucru pe care nu îl putem cumpăra, cântări sau măsura.

Și încă odată spun că această întrebare este una capcană, deoarece ne duce cu gândul la viitor. Noi oamenii, facem o greșeală foarte mare: trăim din trecut, ne gândim la viitor și nu trăim prezentul. Mai bine mă întreb ce fac acum nu ce voi face mai încolo. Iar atunci voi răspunde că încerc să mă bucur de familie, de natură și tot ce este frumos. Voi spune că încerc să fac tot ceea ce vreau să fac, deoarece mai bine faci un lucru pe care e posibil după să îl regreți, decât să regreți că nu l-ai făcut.

Așadar, bucurați-vă de prezent, lăsați trecutul în spate croiți-vă drumul spre EVOLUȚIE.🙂

Sursă foto: http://www.facebook.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s