Cât de bune sunt portocalele?


Sincer, nu îmi plac portocalele. Și știi de ce? Explicația vine din copilărie, deoarece întodeauna mă murdăream iar zeama rămânea lipicioasă pe mâini. De aceea prefer mandarinele. Sunt mai micuțe, nu te murdărești și sunt la fel de gustoase. Cunoscute pentru conținutul mare de vitamina C care oferă imunitate organismului, portocalele sunt o sursă sigură de fier, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, zinc și vitamina A. Consumul regulat protejează împotriva bolilor cardiace, reduce colesterolul, ajută la arderea grăsimilor, ajută la combaterea racelilor și tratează problemele cu dinții și gingiile.

În concluzie sunt foarte bune, dar daca totuși nu îmi place să le mănânc, măcar să realizez ceva cu ele. Așa că am dat un search pe google și iată cele mai bune idei creative:

  • Am încercat și eu o astfel de căndeluța iar efectul este surprinzător. În schimb, odată cu eliberarea căldurii date de focul lumânării se simte și mirosul îmbietor de portocală.

 

  • La trandafirași v-ați gândit? Nici eu! Însă odată ce coaja începe să se usuce arată foarte bine. Puse într-un bol frumos, lângă câteva mărgele artizanale, sau de ce nu, lumânări parfumate, dacă tot vorbeam de ele.

În cele din urmă, portocalele sunt foarte bune. Regula: “Nimic nu se aruncă, totul se transformă”, se aplică și în cazul acestor fructe, motiv pentru care vă invit să vă puneți creativitatea la bătaie!😉

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s