De ce vor femeile să fie ţinute în braţe? De ce pentru bărbat asta e o corvoadă?


 

Sunt chestii pe care, într-o relaţie, femeile şi le doresc, le imploră, le pun pe un piedestal şi pe lângă care bărbatul trece nepăsător, cu mâinile vârâte până la cot în buzunare, fluierând. Din ele izvorăsc, mai încolo, neînţelegeri, scandaluri, chiar despărţiri. “De ce simte femeia nevoia de a fi ţinută în braţe” este chestiunea spinoasă pe care o vom dezbate astăzi din perspectiva unei femei şi a unui bărbat.

pozaSau, ca de la femeie la bărbat.

De Oana Safta şi Petre Bădică

Oana: Primul răspuns este…nu ştiu altele cum sunt, “dar eu când mă gandesc la locul naşterii mele, la casa părintească”, la sentimentul pe care îl aveam când mă lua în braţe mama de fiecare dată când mă vedea – mi se umple sufletul de fericire….

Tot din copilărie îmi amintesc cât de mult îmi plăcea să îmbrăţişez toate animăluţele de pe lângă casa bunicilor – începând cu puii galbeni şi pufoşi de găină şi terminând cu purceii mici dar care miroseau urât, dar erau buni de smotocit şi de scărpinat.

Dacă ar fi să merg pe partea ştiinţifică, ei bine, există un răspuns foarte argumentat.

Fiecare îmbrăţişare eliberează oxitocină (hormon eliberat doar în momentul în care copilul este alăptat de mamă iar când creşti, rămân îmbrăţişările). Imbrăţişările ucid depresia, dau o stare de bine, te eliberează de anxietate şi întăresc sistemul imunitar. Tare, nu?

Asta am citit (undeva, habar-n-am exact unde) în urmă cu vreo un an sau doi: că ar fi nevoie de cel puţin 4 îmbrăţişări pe zi ca să funcţionăm normal, 8 ca să ne menţinem un nivel optim de mulţumire, iar de la 12 îmbrăţişări încolo… vorbim despre schimbări biochimice subtile la nivel molecular.

Pot continua pe linia romantic-afectuoasă….muuuuult şi bine. Sunt o fiinţă instinctuală, dacă tot simt şi ştiu că îmi fac bine îmbrăţişările, de ce să nu mă bucur de asta?

Îmi place mirosul de piele pe care îl au fiinţele dragi, îmi place cum miros prietenele şi prietenii mei, îmi place cum miroase mama uşor vanilat, îmi place cum miroase tata puternic şi usor acrişor, îmi plac verişoarele mele care au un miros floral, îmi place mirosul de păturică al căţelului meu, Alma. Stă toata ziua în casă, normal că miroase a balsam de rufe amestecat cu joacă.

Ce să mai vorbesc despre mirosul pe care îl are omul de care sunt îndrăgostită şi pe care îmi vine să îl gust, să îl muşc de-a dreptul. Imi place cuibăreala şi îmi place sentimentul ăla plăcut de siguranţă pe care îl resimt…e ca şi cum aş fi într-un cocon în care nimic rău nu poate intra, ca şi cum am avea o lume numai a noastră – mai bună, mai roz, mai caldă.poza1

Petre: Aş începe zicând precum Seinfeld că “noi bărbaţii nu înţelegem deloc femeile” şi i-aş da mai departe dreptate când recunoaşte că „habar nu am cum reuşim să ne cuplăm cu o femeie”, iar răspunsul din serial, „pentru asta există alcoolul”, mi se pare acceptabil. Citatele sunt desigur aproximative şi adaptate la simţămintele mele.

E ştiut (am întrebat printre prietenii mei care mi-au confirmat) că un procent mare dintre bărbaţi nu înţeleg de ce trebuie să îşi ţină iubita în braţe atunci când se uită împreună la un film, când aceasta se plânge de o zi grea la muncă, ori după ce fac dragoste. Suntem noi, bărbaţii, nişte animale care au puterea de a pleca mai uşor, de a se desprinde fără regrete sau e pur şi simplu vorba de misoginism, nepăsare? Clar, prima variantă nu e valabilă pentru că şi băieţii plâng cîteodată, nu-i aşa? A doua îmi face cu ochiul. Te cuprinde aşa o durere la bască după ce tu ca bărbat – fără să pricepi prin ce mijloace, vorba lui Seinfeld – te vezi cu sacii, a se citi iubita, în căruţă, adică în pat.

Pentru bărbat (asta e o generalizare periculoasă) nevoia femeii de a fi ţinută în braţe e o mare enigmă. De care ne dăm seama doar atunci când ne simţim, la rândul nostru, neajutoraţi, hăituiţi, nefericiţi, prigoniţi de şefi idioţi. În momentele acelea, ne luăm iubita în braţe şi în gând îi şoptim: ia-mă şi pe mine în spate şi du-mă mai departe. Trece-mă peste mizeriile astea cotidiene. Aşa că atunci când vă miraţi că vă ţinem în braţe, foarte rar, trebuie să ştiţi că o facem exclusiv pentru noi.

 

Sursă: http://www.noinu.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s