Suflet de femeie


431

Este a nu știu câta oară când plângi. Vorbele lui te-au atins și de data asta. Ca de fiecare dată ceva te supără și strângi din dinți să îi spui ce te doare, ce apasă greu pe sufletul tău. Cu o mare ușurință te jicnește, mișcă cuțitul în rană și are un zâmbet pe buze. Este oare el? El este bărbatul de care te-ai îndrăgostit? Cel pentru care ai luptat mereu, cel pentru care te certai cu toată lumea, cel căruia i-ai iertat atât de multe lucruri? Cine a furat sufletul curat pe care tu îl iubeai? Este totuși în acest corp putrezit? Nu, te inșeli amarnic. Bărbatul de care tu te-ai îndrăgostit cândva a murit de mult! De mult timp te amăgești, eviți adevărul, însă acel bărbat a murit! Ai rămas singură cu acest bărbat rece, care nu te mai suportă, care îți judecă felul în care te îmbraci și felul cum vorbești.

-Care sunt defectele mele?

-Pfff, ai așa multe defectele!

-Spune-mi măcar trei!

Strângi din dinți, te abții să nu plângi. Bărbatul pe care tu îl iubești te judecă fără să fie conștient de defectele lui. Au rămas în urmă zilele în care îți spunea că tu ești tot ce își poate dori și că te iubește așa cum ești tu.

-Nu îmi place accentul tău moldovenesc, te străduiești să vorbești așa, te chinui și eu nu suport asta.

-Dar cum ai putut să suporți atâta timp?

-Nu știu, chiar nu pot să-mi dau seama. Poate atunci te străduiai să pari mai interesantă.

-Și alt defect, mai poți să-mi spui?

-Stilul în care te îmbraci. Aseară îți stătea oribil în rochia aia. Jos, în fața blocului erau doi băieți. M-am uitat inteționat la ei să le văd reacția și ei râdeau. Cred că râdeau de mine.

Din nou strângi din dinți. Mai ai un pic și îi rupi. Te întrebi cum poate vorbi așa. A ajuns să îi fie rușine cu tine pe stradă, după atâta timp? Dar oare tu placi totul la el? O fi oare perfecțiunea întruchipată el?

-Crezi că o să ne afecteze relația defectele astea? Crezi că poți să ajungi să te desparți de mine pentru motivele astea?

-Da, cred că ne afectează relația și nu știu cât pot să mai suport asta?! Ai umplut un pahar cu defectele astea. E destul.

Și din nou taci mâc! Te întorci cu spatele la el. Pentru a nu sțiu câta oară faci lucrul asta. Te abții să nu plângi, dar nu reușești. Îți astupi gura, măcar să nu te audă. Chiar dacă te-ar auzi, nu te-ar strânge în brațe, nu te-ar săruta, nu și-ar cere scuze pentru vorbele pe care le spune, nu ți-ar spune că te iubește. Mai bine plângi încet, cât să nu te audă și apoi apoi poți adormi. El oricum asta va face.

– Hai gata, iar te-ai supărat. Eu măcar sunt sincer și îți spun. Defectele mele nu le pot remedia, pentru că sunt mai grave, dar pe tine nu te mai pot suporta.

Și începi să râzi. Cu câtă ușurință poate spune aceste lucruri. Vocea ta interioară urlă în tine și plânge. ”Dar oare eu cum te pot suporta așa cum ești? Oare eu cum pot să îți accept toate defectele tale, toate mofturile, toate relele pe care mi le-ai făcut? Eu oare cum pot? SPUNE? De ce nu vorbești?”

Îți dai seama că nu te va auzi niciodată. El nu are puterea să vadă ce ascunzi tu acolo în spatele lui. Nu poate simți, nu își poate imagina că poate sughițul tău cere o îmbrățișare, un sărut și o vorbă dulce. Sughițul tău nu cere apă!

Și totuși chiar nu poți adormi! El ocupă oricum tot patul, doarme liniștit, de parcă nimic nu l-a afectat. De parcă nu a făcut nimic rău. Este bărbat și trebuie acceptat. Dar tu? Cu tine ce se poate întâmpla? Te ridici din pat și îl privești. Ai un deja-vu! Da! Ai mai avut de multe ori privirea asta asupra lui. Nu! Nu este iubire! Este ură. Maldanul de iubire, de dragoste inocentă se transformă în ură. ”Cum poți să-mi spui aceste lucruri? Cum poți dormi așa liniștit?”

scrisoare-catre-o-fata-care-nu-mai-poate

Încetează. Chiar nu îți dai seama că vorbești singură? Chiar nu realizezi că el nu te va auzi niciodată, că el nu are puterea să vadă ce ascunzi tu? Hai, dute la baie, arăți ca un mop murdar. Șterge-te! Hai gata, termină. Ce, ce ai mai văzut acum? Ce te mai poate face să plângi iar. Nu-mi spune că plângi iar. Vei sughița iar și știi că el nu te poate auzi. Ce ai văzut? Nu, nu din nou! Deasupra chiuvetei este ceva. Da, este ceva acolo care îți arată cum ești tu, cum ai ajuns tu. Da, ai ajuns să-ți fie milă de tine! Da! Oglinda este cea care îți arată cum ești tu. Și știi bine că nu așa erai tu. Ochișorii tăi albaștrii zambeau mereu, vărsau lacrimi de fericire. Acum sunt umezi, roșii și îndurerați. Asta ești, dar totuși…în timp ce te ștergi, începe să râzi, pentru că va veni o zi când vei privi într-o altă oglindă și atunci tu vei fi fericită. Vei avea pe cineva care te va îmbrățișa, care te va săruta, care te va accepta așa cum ești tu. El nu va dori să schimbe nimic la tine. Va dori să fii așa mereu, doar pentru el…

 

Sursă informații: http://eusuntfemeie.blogspot.it/

Sursă imagini: www.orthograffiti.ro

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s