Refugiul – Nicholas Sparks


Cine a mai avut de-a face cu Nicholas Sparks în trecut, va recunoaşte imediat stilul clasic al acestuia, abordat evident şi în noul său roman, o poveste ce urmează un fir epic deja cunoscut şi chiar popular în rândul romanelor contemporane şi nu numai, o poveste de iubire ce nu se poate împlini atât de uşor. Ne intersectăm astfel cu istorisirea unei femei căreia îi lipseşte în totalitate încrederea, lucru care are efect negativ pentru o eventuală evoluţie amoroasă a evenimentelor – o dramă atent structurată şi manevrată de narator, care se joacă involuntar cu sentimentele cititorului, modelându-le în felurite forme – de la râs, la plâns, frustrare, impas, incertitudine, umor, destin.

„Voia să vorbească cu cineva. Voia să le spună că fugea de acasă […]. Voia să le spună că nu avea prea mulţi bani […]. Voia să le spună că era îngrozită […].”

În momentul în care Katie, o tânără misterioasă, se mută în micul orăşel Southport, întreaga comunitate începe să îşi

Refugiul- Nicholas Sparks

Refugiul- Nicholas Sparks

pună întrebări cu privire la trecutul ei, care este aparent inexistent. Aceasta se angajează la un restaurant cunoscut în rândul rezidenţilor şi chiar începe să îşi renoveze mica locuinţă pe care şi-o închiriase de curând. Lucrurile încep să prindă formă, femeia se simte bine şi la scurt timp, face cunoştinţă cu Alex, tatăl văduv a doi copii, proprietarul unui magazin des vizitat şi cu o lungă tradiţie şi istorie. Între cei doi se înfiripă o frumoasă relaţie, care scoate însă la iveală o poveste veche ce nu îi permite femeii să evadeze din trecut oricât de mult şi-ar dori. Trecutul acesta este parte a unei poveşti dramatice, ireale în sine, având un nume –Kevin– bărbatul care a schimbat şi a manipulat viaţa lui Katie atât de uşor, lăsând urme atât de pregnante, cicatrici. Pentru femeie, iubirea va fi „refugiul” de care are nevoie pentru ca înăuntrul ei să se dezvolte curajul – armă letală, în final, pentru unii dintre protagonişti.

„[…] o lovi repede şi tare, cu pumnul ca un piston, în spinare. Lui Katie i se tăie respiraţia şi văzu negru, de parcă ar fi fost înjunghiată. Se prăbuşi pe podea, cu rinichii luându-i foc […]”

Ceea ce surprinde, în genere, la romanul lui Sparks este că, în ciuda matricei de structură pe care acesta o foloseşte în toate cărţile sale, autorul creează de data aceasta, în plus faţă de ceea ce cunoaştem, o interesantă şi neaşteptată stare de imprevizibilitate care acaparează întregul fir narativ şi îngreunează deducţiile cititorului, asemănându-se cu o ceaţă densă ce transformă cunoscutul, familiarul, în necunoscut. Paradoxal, acţiunea este povestită la persoana a treia, dar cu toate acestea, cel ce parcurge cartea este silit să îşi pună întrebări severe, naratorul jucând un rol dublu, atât ca revelator, cât şi ca demiurg care este mereu cu un pas înaintea noastră şi care preferă să ţină unele detalii semnificative ascunse până la momentul potrivit. Mai uşor spus, cartea urmează un principiu simplu – cel care citeşte este, în primă fază, sigur pe el şi crede cu îndârjire că se află pe drumul cel bun în aflarea în prealabil a răspunsurilor căutate. Naratorul îi induce şi el, la rându-i, această senzaţie, pentru ca, fix în punctul culminant, să introducă un ceva nou, un enunţ-cheie care să răstălmăcească orice presupunere iniţială şi care să creeze noi piste ce le acoperă pe cele vechi, totul rezultând cu iminenta cofuzie a cititorului, părtaş al unui haos orchestrat.
„ – Gata, s-a terminat, murmură ea. Sunteţi în siguranţă acum.
Dar abia când în faţa ei apăru o umbră, îşi dădu seamă că se înşelase.”

 Nicholas Sparks

Nicholas Sparks

Se obţine astfel un amestec de romantism, thriller, destin şi…supranatural. Sau poate un produs pur al imaginaţiei, sau chiar o prezenţă reală, în fond şi la urma urmei, niciodată nu vom şti cu siguranţă, acesta fiind de altfel fix scopul lui Sparks. De-a lungul evoluţiei lui Katie în micul Southport din Carolina de Nord, aceasta se împrieteneşte cu Jo, vecina ei, bun ascultător şi sfătuitor, care, surprinzător, nu îşi face apariţia în firului narativ decât în momentele în care Katie este singură. În sine, o putem asemăna pe Jo cu un mentor spiritual de care femeia are neapărată nevoie pentru a conştientiza poziţia ei şi pentru a se gândi la ce va face mai departe. Extraordinar la proza autorului este că acest personaj-simbol îşi face o ultimă apariţie surprinzătoare în finele romanului, lăsând cititorul în absolută perplexitate. Acelaşi destin, cel de a surprinde necontenit, îl are, de altfel, şi Kevin.

„Îşi dădu brusc seamă că Jo nu existase, de fapt, niciodată.”

În concluzie, Nicholas Sparks reuşeşte să înglobeze într-un singur roman o gamă variată de sentimente şi de planuri narative, cititorul confruntându-se cu două fire epice care alternează, echilibrate, complementare chiar, rezultatul final depăşind orice aşteptări. Cu siguranţă, experienţa l-a îndrumat pe Sparks în construirea acestei opere, probabil una dintre cele mai bune cărţi ale lui.

Este o carte absolut superba, plina de emotie si suspans, in care sunt prezentate foarte amanuntit toate trairile si sentimentele personajelor. Pe parcusul lecturii vei incepe sa le cunoasti foarte bine si sa traiesti odata cu ei aceasi poveste. Desi in film nu sunt relatate toate elementele din carte si nu sunt prezentate toate actiunile, va recomand sa cititi cartea mai intai si apoi sa vedeti filmul.

Sursa imagine: www.zimbio.com

Sursa informatii: http://www.bookblog.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s