Raspunsuri

Am un sfat, provocat de o conversație pe care am avut-o astăzi cu o prietenă. Este divorțată de câțiva ani și recent s-a implicat într-o relație care durează de mai multe luni.

De fiecare dată când o întrebam cum se simte, îmi răspundea cu: „Bine, dar…” și apoi vorbea despre câteva probleme pe care le avea cu partenerul. Întârzia foarte mult, nu vroia să se întâlnească cu prietenii ei, era distant. Practic, de fiecare dată când o întrebam despre el, răspundea că erau împreună, dar…

Așa că s-au despărțit, iar acum este împreună cu cineva de câteva săptămâni. Când am văzut-o, am întrebat-o: „Cum este noul tău iubit?”

„Este minunat” mi-a răspuns, radiind de fericire. Nu a mai spus „dar”.

Răspunsul ei m-a dus cu gândul la diferența dintre relațiile sănătoase și cele care probabil nu vor funcționa. Pot realiza asta după cuvântul „dar”.

Cred cu ardoare că atunci când o relație este bună, nu există nici un „dar”. Nu spun că relațiile sănătoase sunt perfecte. Când cineva te face cu adevărat fericit, împărtășești doar momentele bune.

Atunci când te afli într-o relație, ascultă-te când vorbești cu prietenii despre acea persoană. Ascultă cuvintele care îți ies din gură. Asta spune dacă ești fericit sau nu în relația ta.

Uneori este mai ușor să rămâi într-o relație, chiar dacă știi că nu este cea corectă. Unul din motivele pentru care păstrezi această relație este că îți pasă de acea persoană și nu vrei să te întorci la perioada întâlnirilor. Te simți confortabil, nu crezi că poți avea parte de ceva mai bun și nici că vei găsi un alt bărbat sau o altă femeie mai bună. Așa că rămâi în această relație, ajungi frustrat și nefericit, pentru că același „dar” revine iar și iar.

„Cum este băiatul cu care te întâlnești?”

  1. Cel mai bun.
  2. Un băiat deosebit.
  3. Ieri m-a surprins. A venit la mine cu prânzul.
  4. Ne distrăm atât de bine.
  5. Pur și simplu, îl iubesc.
  6. Drăguț și grijuliu.
  7. Sunt foarte fericită.
  8. L-am așteptat toată viața.

Dacă unul din aceste răspunsuri ți se potrivesc, atunci păstrează acel bărbat.

În orice caz, cred că instictul va vorbi pentru tine și îți va spune dacă cuvântul „dar” este suficient de important pentru ca relația voastră să te împlinească.

Îmi amintesc că stăteam în avion lângă un străin care mi-a spus:„ Când o relație este una corectă, totul va decurge ușor”. Nu voi uita niciodată asta. Ce înseamnă „ușor”? Nici un „dar”!

Sursa text: http://www.devorbacutine.eu 

Prezenţa

10714435_717618661641601_8758806264382835158_oCât de importantă este prezenţa? Când realizăm importanţa acesteia?

Te poţi afla la un concert, dar gândul să îţi fie în altă parte. Ce poţi pierde? Atmosfera din jurul tău, agitaţia, muzica bună, imaginea artistului banii pe bilet şi timpul petrecut acolo.

Poţi fi la lansarea unei cărţi, dar gândul tău să fie în altă parte. Ce poţi pierde? Imaginea autorului, autograful acestuia, informaţii importante legate de viaţa autorului şi timpul.

Ce faci când eşti la o petrecere la care ţi-ai propus dinainte să nu mergi? Ce poţi pierde? Timpul în care puteai să faci altceva, îţi formezi un regret nou şi îţi repeţi într-una că era mai bine dacă nu veneai.

          Dar ce te faci când nu eşti prezent într-o relaţie? Când stai lângă un om drag, şi spun drag pentru că altfel nu l-ai fi ales. Eşti mereu în compania lui, faci lucruri care îţi plac, eşti exact aşa cum eşti tu. Exact aşa cum ţi-ai dori să fii! Ai libertatea de a alege, de-aţi spune  visele, opiniile şi cele mai ciudate gânduri. Dar totuşi nu eşti prezentă! Eşti bine ancorată în alt peisaj, într-o altă companie, făcând lucruri pe care le-ai mai făcut, gustând lucruri pe care le-ai mai gustat. Dar totuşi tu nu eşti aici! Nu eşti aici unde ai puterea să fii tu. Aici unde nu eşti judecată, aici unde ai reuşit să scapi de frici şi piedici. Alegi să nu fii aici. Dar ce poţi pierde?

Dulceaţa momentului şi pe tine!

Amorul şi interneţii mă-sii

Totuși, iubirea, zicea cândva un poet. De când cu Facebook, nu mai e rost de romanțe și poeme, iubirea se măsoară în like și share. Declarațiile de amor se fac în comments, cererile în căsătorie pe Instagram, hora se pune pe Snapchat. După ce nunta se încheie, rămân doar ei, Ion și Măria. Singuri pe-o canapea. Când lovește furtuna și pică wireless-ul, dragostea lor se chircește ca un gândăcel sub soarele arzător.

Mâncarea n-are gust fără poza și filtrul aferent, sărutul e sec și uscat, dacă nu-i văzut de sutele de prieteni virtuali. Cât despre Măria Sa, sexul, se face mai greu așa, fără admiratori sau aplauze din taste. Și, până la urmă, ce rost are? Am ajuns ca până și nevoile primare, precum șederea pe tron de dimineață, să fie legate indisolubil de interneții mă-sii.

george-clooney-

Dar asta nu e tot! De pe internet aflăm şi cum să iubim. Așa ajungem să ne așteptăm ca Ion, cel de acasă, să arate ca Brad Pitt la SPA, să aibă banii lui Bill Gates și inteligența lui Einstein. Ah, da! Și virilitatea neaoșului Terente. Pe deasupra, să recite din Minulescu tremurând, ca nimeni altul, în timp ce ne masează picioarele având un trandafir roșu între dinți.

Așteptările-s mari și pentru Măria. Blond decolorat spre ars, buze umflate cu pompa de saltele, sâni voluptuoși, asemenea pepenilor de Dăbuleni, dar, mai ales, sprâncene desenate, în care părul e doar o amintire. Minimum trei doctorate neplagiate și două moșteniri generoase. Unul din doctorate să fie musai la flaut.

Și uite așa, revenim la Ion și Măria, pe canapea. Se uită tălâmbi unul la altul, de parc-ar fi hipnotizați. Toate articolele de pe internet le spun că merită mai mult, că ei sunt speciali, unici și, mai ales, superfantastici. Înghit cu tristețe ultimele îmbucături de șaorma, apoi își aprinde fiecare dintre ei smartphone-ul. Un zâmbet le răsare pe chip, în timp ce se duc în interneții mă-sii.

 

Sursă text şi foto: http://www.catchy.ro

Alege-ţi bărbatul deja sătul de femei

Cum sa ai o relatie de cuplu mai fericitaȘi fii tu femeia aia la care se oprește din confort, din saturația de a mai trece prin ritualul curtării și al epatării cu penajul frumos, de cocoș, pe care toți și-l afișează în primele trei luni de când te-au cunoscut.

Nu-i nimic rău în faptul că vei fi ultima lui femeie doar fiindcă e sătul de alte femei. Dimpotrivă.

N-o să trebuiască să-l mai târăști acasă de pe la meciuri, beer pong-uri și petreceri cu băieții. Au jelit altele înaintea ta, singure-n vârfu’ patului, așteptându-l să vină cu masa pusă… și el nu mai venea. Decât prea târziu, prea obosit, prea beat, prea… fără chef.

N-o să trebuiască să mai intri în competiție cu toate cocoțatele pe tocuri, cu toate fustele scurte de pe stradă, cu toate animatoarele neplătite de prin cluburi. E sătul de alea, i-au trecut zeci prin pat, poți să sari direct în teniși și blugi fără probleme atunci când ai chef să faci asta.

N-o să trebuiască să fii tu zgripțuroaica ce-l oprește din micile plăceri de burlac, aducându-i aminte de priorități prea mari pentru pălăria lui: casă, facturi, concedii în doi… Au încercat altele înainte și-a fugit mâncând pământul până s-a săturat de fugă… și s-a izbit în brațele tale.

Și la tine-n brațe va găsi confortul pe care-au vrut și altele să i-l dea, dar nu era încă pregătit. Va găsi, pentru prima oară-n viață, plăcerea serilor doar în doi, a plimbărilor lungi cu mașina, a unei cine pregătite acasă de voi doi, a unei escapade la munte doar cu prieteni apropiați… a distracțiilor simple, domestice, cât se poate de banale. Și-i va plăcea banalitatea asta. Îi va plăcea liniștea. Și asta-i va veni natural, căci după ce-a fugit o viață de rutina unui cuplu solid, acum liniștea asta e singurul adăpost care-l mai împlinește.

Oferă-i-o. Fiindcă-i sătul de femei și, implicit… de gălăgie. :)

Sursă text: http://www.catchy.ro

Definirea căsătoriei

12246782_1037020099670961_4225638666266546177_n

„Dacă îţi este frică de singurătate, nu te căsători” –  Anton Cehov (1860-1904)

„Căsătoria este o invenţie minunată, dar şi un kit pentru repararea unei biciclete este la fel de minunat” – Billy Connolly – actor de comedie

„Problema cu unele femei este că se entuziasmează pentru nimic – apoi se mărită cu el” – Cher

„Căsătoria nu e nici rai, nici iad, este doar purgatoriu” – Abraham Lincoln (1809 – 1865)

„Nicio baie de pe pământ nu te va recompensa pentru căsătoria cu un bărbos pe care îl urăşti” – Dodie Smith (1896-1990), autoarea romanului „101 dalmaţieni”

„Un bărbat nu ştie ce este fericirea până când nu se căsătoreşte, dar atunci este prea târziu” –  Frank Sinatra (1915-1998)

„O căsătorie reuşită ar fi între o soţie oarbă şi un soţ surd” – Michel de Montaigne (1533-1592)

„Practic, soţia mea era imatură. Mă aflam în baie, a intrat şi mi-a scufundat corăbioarele.” – Woody Allen, cel care a mai spus şi: „Căsnicia este moartea speranţei.”, dar şi „Am avut tendinţa să-mi plasez soţia sub un piedstal”.

„Când m-am măritat, am vrut o căsnicie adevărată.” – Audrey Hepburn (1929-1993)

„Am fost căsătorit de un judecător. Trebuia să fi cerut un juriu.” – Groucho Marx (1890-1977)

„Soţul meu spune că are nevoie de mai mult spaţiu… Aşa că l-am încuiat afară” – Roseanne Barr

„Am ieşit cu un travestit şi mama mi-a zis: Mărită-te cu el, o să-ţi dublezi gardebora” – Joan Rivers (1933-2014)

„Bărbaţii se căsătoresc cu femei în speranţa că acestea nu se vor schimba niciodată. Femeile se căsătoresc cu bărbaţi în speranţa că aceştia se vor schimba. Invariabil, şi unii, şi alţii sunt dezamăgiţi.” – Albert Einstein (1879-1955)

“Căsătoria este o instituţie fantastică, dar eu nu sunt pregătită pentru nicio instituţie” – Mae West (1893-1980), parafrazându-l pe HL Mencken („Căsătoria este o instituţie minunată, dar cine vrea să trăiască într-o instituţie?”). Mae mai spunea şi că „bărbaţii sunt hobby-ul meu, dacă mă căsătoresc vreodată, va trebui să renunţ”.

11755448_976077152431923_7901149103066007092_n

„Nu cred că soţia mea mă place foarte mult, când am făcut infarct, ea a trimis o scrisoare către ambulanţă” – Frank Carson (1926-2012, care glumea despre căsătorie, deşi în realitate a fost 62 de ani căsătorit cu iubita din copilărie.

„Am fost căsătorită cu un marxist şi cu un fascist, dar niciunul nu ducea gunoiul” – Lee Grant

„Ea era sătulă de el, pe cât de obost de ea era el. Emma a regăsit în adulter banalitatea căsătoriei.” – Gustave Flaubert (1821-1880), Madame Bovary

„În unele tări, căsnicia este o pedeapsă pentru furtul din magazine” – Wayne către Garth în filmul Wayne’s World (1992)

„Căsătoria este triumful imaginaţiei asupra inteligenţei. A doua căsătorie este triumful speranţei asupra experienţei” – Oscar Wilde (1854-1900)

„Eram trei în această căsătorie, aşa că era cam aglomerat” – Diana, Prinţesă de Wales (1961-1997), în cadrul unui interviu în 1995, ca răspuns la întrebarea „Credeţi că doamna Parker Bowles a jucat vreun rol în destrămarea căsătoriei dumneavoastră?”

„Dragostea – o nebunie temporară vindecată de căsătorie” – Ambrose Bierce (1842-1914)

„Este un adevăr universal valabil că un burlac bogat trebuie să fie în căutarea unei soţii” – Jane Austen (1775-1813)

„Mi l-am dorit. L-am obţinut. La naiba!” – Margaret Atwood

„Bărbaţii care au piercing în ureche sunt mai pregătiţi pentru căsătorie. Au experimentat suferinţa şi au cumpărat deja bijuterii” – Rita Rudner

„Soţia mea şi cu mine am încercat să luăm micul dejun împreună, dar a trebui să ne oprim, altfel căsnicia noastră ar fi fost distrusă” – Winston Churchill (1874-1965)

O căsătorie este formată din doi oameni care sunt gata să jure că numai celălalt sforăie” –  Terry Pratchett (1948-2015)

„Dumnezeu a creat sexul. Preoţii au creat căsniciile.” – Voltaire (1694-1778), care a mai spus şi că: „mariajul este singura aventură la îndemnâna laşilor”

„Ţine ochii bine deschişi înainte de căsătorie şi pe jumătate închişi după” – Benjamin Franklin (1705-1790)

„Se spune că toate căsniciile sunt făcute în cer, dar  şi tunetele şi fulgerele tot acolo îşi au originea” –  Clint Eastwood

„Oricărei fete i-ar plăcea să se mărite cu un bărbat bogat. Eu am făcut-o de două ori. Dar ceea ce le diferenţiază este întrebarea – te gândeşti întâi la bani şi apoi la dragoste sau invers?” – Hedy Lamarr (1914-2000)

„Nu este lipsa dragostei, ci lipsa prieteniei cea care face nefericită o căsnicie” – Friedrich Nietzsche (1844-1900)

13412899_626383360871899_5500083951505744967_n

„Am început să cred că poate e adevărat ce se zice că atunci când eşti căsătorit şi ai copii parcă ţi se spală creierul şi devii la fel de indiferent ca un sclav într-un stat totalitar” – Sylvia Plath (1932-1963)

Sunt (I am) este cea mai scurtă propoziţie în limba engleză. Poate că „Da” (I do) este cea mai lungă?” – George Carlin (1937-2008)

„Majoritatea femeilor se gândesc mai mult când aleg un cal la cursele de la Belmont, decât când îşi aleg soţii.” – Lauren Bacall (1924-2014)

„O fată trebuie să se căsătorească din dragoste şi să se tot căsătorească până o găseşte” – Zsa Zsa Gabor

„Căsătoriţi-vă cu orice preţ. Dacă veţi nimeri o soţie bună, veţi fi fericiţi; dacă veţi nimeri una rea, veţi deveni filozofi” – Socrates (470/469 – 399 BC)

„Căsnicia – cea mai avansată formă de război a lumii moderne” – Malcolm Bradbury (1932-2000)

 

Sursă text: http://www.catchy.ro

Sursă foto: Art Pics Photography

Cândva am fost prinţesă – Jacqueline Pascarl

IMG_20160221_173104

 

„Trăim cu speranţa…”

Atunci când un om decide să-şi expună viaţa şi trăirile emoţionale întregii lumi este o dovadă reală de curaj! În cartea sa, Jacqueline Pascarl prezintă modul în care i-a fost prezentată religia islamică şi a felului în care a asimilat-o într-o anumită familie regală, a unei anumite naţiuni şi într-un anumit moment.

Fiind atrasă într-o oarecare măsură de cultura musulmană, de religia, tradiţiile şi poziţia femeii musulmane în societate, îmi doream de mult să aflu povestea ei. Deşi este a treia carte care face referire la această „lume” diferită de a noastră, am fost mereu cu sufletul la gură, captată de destinul şi puterea lor care stă mereu în mâna bărbaţilor. Violența și brutalitatea bărbaților musulmani îndoctrinați, modul în care sunt tratate și văzute femeile acolo, supunerea lor față de bărbați și față de practicile barbare numite „tradiții”  și neputința financiară și legală de a putea pleca de lângă călăii lor îți creează o revoltă interioară de nedescris.

Jacqueline Pascarl este o tânără din Australia care a avut o copilărie nefericită, fiind crescută de o mamă cu probleme psihice şi de diverşi taţi care o abuzau. Îl cunoaşte pe sultanul Bahrin la Melbourne, pe când ea avea doar 17 ani și visa la o carieră de dansatoare profesionistă, iar el era student la Arhitectură. El era mai matur și deja trecut printr-un divorț, ea venea dintr-o familie disfuncțională – tatăl absent, mama labilă psihic, bunica bolnavă făcând eforturi să o crească bine. Apariția lui Făt-Frumos pe cal alb a însemnat pentru ea prima dragoste, prima relație, dar și multe renunțări, dezamăgiri și începutul unor suferințe inimaginabile, despre care nu putea spune nimănui. De ce? Pentru că prințesele sunt fericite, prințesele trebuie să respecte eticheta și protocolul, prințesele trebuie să își acopere vânătăile cu straturi groase de fard și să își înghită suspinele.

Cucerită de comportamentul lui, aceasta se îndrăgosteşte şi decide să se căsătorească cu el, să îşi schimbe religia, să renunţe la visurile ei, să înceapă o viaţă nouă alături de el. Odată ajunsă în Terrengganu, ,Malaysia, ea devine prinţesa Yasmin, însă imediat după ce au fost îndeplinite toate formalităţile privind căsătoria lor, „prinţul” Bahrin începe să se schimbe total, transformându-se într-un tiran iar palatul devenindu-i închisoare.

IMG_20160221_173407Și până la urmă, cum te descurci cu un partener care în văzul lumii este adoratorul tău perfect, politicos și atent, iar noaptea este violatorul și demonul care te rupe în bătaie, din motive doar de el știute? Ce le spui copiilor despre tatăl lor? Încotro strigi după ajutor dacă ești singură într-o țară a cărei limbă abia o înțelegi și nu poți avea încredere în nimeni?

Iddin și Shah, băiețelul și fetița cuplului Yasmin – Bahrin, asistă neputincioși de fiecare dată la certurile părinților. Salvarea vine din partea bunicii bolnave a femeii, care cere să își vadă nepoata și strănepoții înainte de a muri. Bahrin este de acord ca Jacqueline și copiii să plece în Australia, pentru scurt timp. Ajunsă la Melbourne, femeia își face curaj și divorțează și de aici începe războiul. Instanța îi acordă custodie unică asupra copiilor, dar Bahrin e deasupra legii, așa că îi răpește după șase ani, în 1992.

De aici începe o luptă aprigă între cei doi, armele fiind proprii lor copii. Aceasta încearcă să lupte prin toate modurile legale să îşi aducă copii alături de ea. Se confruntă cu refuzul conducătorilor statului care nu au coloană vertebrală să se impună în faţa unui „tiran cu sânge albastru”. Făcând cercetări intensive despre infracţiunea răpirii internaţionale de copii, ajunge la crearea unui film documentar care relata statistici şi povesti cutremurătoare, denumit „Braţe pustii – Inimi frânte”. În timpul cercetărilor, află despre Convenţia de la Haga privind aspectele civile ale răpirilor de copii care este un tratat internaţional care a intrat în vigoare la mijlocul anilor ’80, pentru a combate incidenţa din ce în ce mai mare a răpirilor de copii de către proprii părinţi. De-a lungul timpului, această convenţie fusese adoptată de mai mulţe naţiuni, însă din păcate, majoritatea naţiunilor din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia, au refuzat să semneze tratatul, ceea ce însemna că micuţii răpiţi care sunt duşi în aceste state nu au nici o plasă de siguranţă legală pentru a-i proteja şi a-i ajuta să fie repatriaţi în ţara de origine.

Neavând sprijinul guvernului, aceasta oferă interviuri şi apelează la toate sursele mass-media încercând să fie repusă în drepturile de părinte, înaintând o cerere pentru extrădarea lui Bahrin din Malaysia, timp în care acesta devine un musulman devotat, exprimându-şi motivul pentru care răpise copii – „În numele lui Allah!”

Cartea aceasta a fost scrisă în 1999 și descrie nu doar viața chinuită a Jacquelinei, ci și eforturile pe care le-a făcut pentru a-și recupera copiii și de a ajuta alți părinți aflați în aceeași situație, în calitate de activist pentru drepturile părinților și copiilor. Jacqueline i-a revăzut pe Iddin și Shah după 14 ani, în 2006, când fiul ei avea 23 de ani, iar fiica 20. Acum sunt nedespărțiți, dar nu vor recupera vreodată timpul petrecut la mii de kilometri distanță din cauza ambițiilor unui om mărunt și a tradițiilor unui sultanat obscur.

Recomand această carte din toată inima, a cărei poveste trebuie înţeleasă şi împărtăşită. Blogul autoarei îl găsiţi aici iar căteva părţi din interviurile ei  aici. Drama personală de până atunci se transformă într-o ştire de răsunet internaţional, cu consecinţe grave. Autoarea specifică că intenţia ei nu este menită a fi o acuzare a islamului şi nici nu arată cu degetul, la grămadă, spre musulmani – „Cred că toate religiile sunt, în esenţă, bune. Răul vine odată cu interpretările şi prejudecăţile inculcate de indivizi cu talente în manipularea politică şi sociologică”

Cei interesaţi pot găsi cartea aici.

Surse: http://bookmag.eu – http://www.momenteinviata.rohttp://www.elefant.ro

Mâinele sus sau te voi…fotografia!

Un titlu potrivit pentru această fotografie care a circulat o vreme în lumea virtuală musulmană și doar când a intrat în cea a vorbitorilor de engleză a devenit virală, înduioșând o lume întreagă. Jurnalista Nadia AbuShaban, din Gaza, care a postat-o pe Twitter în martie 2015, identificase naționalitatea copilei, dar, fără informații cheie – cine, când și unde fusese făcută fotografia, mulți s-au îndoit de autenticitatea ei. BBC a derulat o anchetă înpreună cu un blogger și au reușit să dea de urma autorului.

fata_cu_mainile_in_aer

Hudea, 4 ani, fetia siriană speriată în faţa teleobiectivului fotojurnalistului Osman Sağırlı, de la Turkiye Newspaper. Tabăra de refugiați de la Atmeh, decembrie 2014.

Osman a povestit cum, în loc să se bucure ca orice copil la vederea aparatului de fotografiat, micuța Hudea a strâns buzele, gata să plângă, și a făcut un gest pe care îl văzuse prea des: a ridicat mâinile în semn că se predă. Ca să nu fie împușcată. Câtă moarte trebuie să vezi în jurul tău ca să faci asta la patru ani?

Imaginea s-a viralizat rapid, oamenii fiind impresionaţi de expresia facială a fetiţei şi de faptul că în Siria copiii cresc într-o teroare continuă. Cu toate acestea, au apărut şi sceptici care au spus că fotografia este falsă, că ar fi mai veche sau că în imagini ar apărea un băieţel, nu o fetiţă.

BBC a reuşit să îl identifice pe autorul fotografiei, fotojurnalistul turc Osman Sagirli, care a demontat aceste mituri. El a precizat că a făcut fotografia în decembrie 2014, în tabăra de refugiaţi de la Atmeh din Siria, la 10 km de graniţa cu Turcia, unde fetiţa din fotografie, Hudea, se afla împreună cu mama ei şi cei doi fraţi.

”Foloseam un obiectiv telescopic şi ea a crezut că e o armă. Mi-am dat seama că e terifiată abia după ce am făcut fotografia. De obicei, copiii fug, îşi ascund faţa sau râd când văd camera de fotografiat”, a declarat Osman Sagirli.

Fotojurnalistul spune că preferă să fotografieze copii din zone de conflict, nu adulţi, pentru că aceştia sunt mai sinceri şi nu îşi ascund sentimentele.

 

Sursă text: http://www.catchy.rohttp://www.spiegel.comhttp://www.bbc.com

Sursă foto: www.nation.co.ke